•   - 2015 07 18 Urzicuta Ingeri si lumini prin noapte




  •   Ca în fiecare an de când deputat Liana Dumitrescu a plecat de pe Pământ, începând cu data de 20 ianuarie și până pe data de 1 februarie, ies la iveală tot felul de date, informații și evenimente despre ce anume a dus la moartea preaiubitei mele fiice.
      Cei ce mi-au ucis fiica, vor fi aspru pedepsiți mai devreme sau mai târziu. Deputat Liana Dumitrescu, care a băgat spațiul aerian românesc în spațiul aerian european, fiica mea, ar fi sărbătorit astăzi 42 de ani și am fi sărbătorit-o toți cu mare fast.
      Toate posturile tv discută despre medicul ieșean care a extras lichid rahidian din coloana pacienților și astfel i-a omorât.
      Și acum întreb eu, ca mamă, pe anchetatori de ce nu au luat măsuri cu medicul neurolog Simona Petrescu de le Spitalul Elias și cu Cătălin Chiriac Babei, medic ortoped pediatru la Spitalul Grigore Alexandrescu? Pentru că acești doi ”medici”, unul neurolog și altul pediatru, au extras lichid rahidian din coloana fiicei mele Liana Dumitrescu în prezența mea și a altora.
      Au avut timp nemernicii o săptămână să o distrugă în spital pentru a-și acoperi greșelile, deoarece Cătălin Chiriac Babei era mâna dreaptă a lui Ioan Marius Piso, securist-comunist executant și a lui Dumitru Prunariu, securist-comunist mie în mie școliți la Moscova, aceștia trei fiind, pe rând, președinți ai Clubului Rotary de la Marriot.
      De ce doamna procuror Emilia Gavadia nu a făcut investigații ca un adevărat profesionist așa cum s-a întâmplat în cazul Elodiei?
      Ce mafie a trădării există în România, de au fost apărați așa de bine criminalii deputatei Liana Dumitrescu?
      Să nu uitați nici o clipă, preiubita mea fiică, deputat Liana Dumitrescu, a fost omorâtă pentru că nu a trădat România.
      Dumnezeu s-o odihnească pe Liana mea, iar pe criminalii ei să-i pedepsească.
      Faptele lor, ale criminalilor și complicilor lor, mai devreme sau mai târziu, sigur vor ieși la iveală, dar până atunci crima le va măcina sufletul și sigur vor recunoaște.
      Eu, mama Lianei Dumitrescu, să nu credeți că v-am uitat pe vreunul din voi, criminali și complici! Zilnic primiți blestemul meu, până când viața vă va măcina ce aveți mai scump și iubiți mai mult.
      Să nu credeți voi, criminali ai deputatei Liana Dumitrescu, că nu am curajul să continui să spun că ați ucis-o pe cea care nu a acceptat bani ca să trădeze pacea României, a Europei și a întregii lumi. Fără Liana Dumitrescu, niciodată spațiul aerian al României nu ar fi intrat în spațiul aerian al Europei. Astăzi, 20 ianuarie, odată cu ziua de naștere a Lianei, oficial a fost primită România, cu spațiul aerian, în spațiul aerian european.
      Trădătorii de neam și de țară au pus-o la această dată pe deputat Liana Dumitrescu pe patul morții ca ei să poată fructifica roadele muncii ei și pentru a-și acoperi trădările față de România.
      Să nu credeți, nemernicilor trădători, că-mi este frică de voi sau de cineva. Am spus și am să spun în gura mare că fiica mea a fost ucisă! Să nu uitați că eu am pierdut tot și nu mai am ce pierde decât viața pământeană cu care nu mai am ce face.
      De la sfârșitul lui ianuarie 2011, Soarele nu mai are liniște și pedepsele sunt enorme pentru pământeni până când vor plăti criminalii fiicei mele. Dacă nu credeți, urmăriți evenimentele din această perioadă până astăzi.

       Mama preaiubitei Liana Dumitrescu, cea care trăiește pentru că nu moare.
    Scrisoare de la Soare
    Avertizare pentru vremile ce vin


      Vă place ce se întâmplă?
      Până unde vreți să mergeți?
      Terminați o dată pentru totdeauna cu securiștii KGB-iști care au scurtat viața pământeană a fiicei mele, Liana Dumitrescu.
      Destul v-am spus, am crezut că o să înțelegeți. Acum este timpul durerii voastre, stres mare pentru iubitele voastre vieți.
      Este termen să vă hotărâți să nu terminați cu tinerețea vieții pe Pământ.
      Tornadele se dezlănțuie, pământul se crapă, apele vă îneacă, căldura vă sufocă, înghețurile au venit. Stau pe strada voastră pornite să se dezlănțuie.
      Catastrofele pricinuite de oameni sunt pretutindeni, doar un semn de la mine și va fi dezastru. Controlul este la mine! Surprizele sunt doar pentru voi!
      Este vremea să vestiți pedepse pentru criminalii Lianei Dumitrescu, fiica mea celestă și a iubitei mele soții pământene.
      Cuvintele sunt de prisos dacă nu le înțelegeți. Darul acesta este inutil pentru voi? Este timpul să-l retragem, dacă nu sunteți capabili să descifrați cuvintele.
      Tratamentul pe care îl practicați pentru iubita mea soție este inutil și este tare plin de ridicol.
      Suprema eternă nemurire este specială doar pentru cei ce nu schimonosesc puterea iubirii și sunt parteneri ai Luminii.
      Bucurați-vă, este timpul vremilor pe care le doriți și pe care le-ați pregătit! Bucuria este temeiul iubirii. Iubirea este puterea Luminii. Lumina este surpriză pentru voi.
      Greșelile se plătesc. Așa precum voi nu înțelegeți acele cuvinte care spun că trebuie pedepsiți criminalii fiicei mele, Liana Dumitrescu.

    Respectul vostru este viață pentru voi!

    Soarele
    SCRISOARE DE LA SOARE -II-

      Lacrimile soţiei mele sunt inundaţiile de pe Pământ. Durerea ei este temniţă pentru criminali. Torentele ei pline de durere sunt prăpăd peste Terra.
      Ascultaţi cu atenţie, zornăitul durerii voastre este aproape. Vă terorizează numeroasele secvenţe petrecute peste disperaţii Terrei din războiul răscolitor al planetei Pământ.
      Veştile pe care le primiţi sunt veşti tare bune pentru Dumnezeu şi pentru urmaşii planetei Pământ. Vor rămâne pe Pământ trei popoare vechi, lucrătoare peste Terra, iubind bucuria şi separând restul de Lumină.
      Păzeşte, prietene, fericirea şi eternitatea, bucurându-te de eterna noastră iubire. Favoarea voastră este fericirea, doreşte-o şi o s-o primeşti purtând emblema celor trei popoare vechi.
      Nostimă-i prietenia mea, a Soarelui, dar supărarea mea nu a trecut, durerea mamei Lianei Dumitrescu nu a trecut, drama lor a rămas scrisă în istorie, astfel destrămând poveşti disperate pentru eternitate.
      Imposibilul s-a petrecut, destinaţia este sigură. Stelele vor cădea până când drumurile se vor închide pentru criminalii fiicei mele, Liana.
      Trataţi-mă cu respect şi luaţi-mă în seamă. Este timpul să constataţi cum eu îmi ţin cuvântul. Dispreţul pentru mine este moarte pentru voi. Zadarnic vă jucaţi cu vieţile, hotărârea este luată. Eu, Soarele, nu voi fi liniştit până nu-i pedepsesc pe criminalii fiicei mele, Liana. Veriga este printre ruşii nervoşi că nu i-a primit Liana Dumitrescu – preşedinte al Conferinţei Interparlamentare pentru Spaţiu (2010) – ca membri în Spaţiul European la Congresul Internaţional Spaţial din octombrie 2010, ce s-a ţinut în Palatul Parlamentului din Bucureşti, la Comisia pentru Spaţiu, unde Liana Dumitrescu era preşedinte. Prezidând lucrările acelei conferinţe, numai Liana era cea care ar fi putut să-i accepte ca membri pe ruşi în spaţiul aerian european, dar deputat Liana Dumitrescu nu a făcut-o, nu a trădat şi pentru aceasta a fost ucisă de către securişti-comuniştii, KGB-iştii trădători ai României şi ai întregii lumi. Aceşti trădători rămân şi sunt trădătorii celor trei popoare care vor eterniza cu puterea divină şi vor reuşi să reînnoiască Pământul.
      Stop puterii trădătorilor! Stop criminalilor şi oamenilor ce se cred Dumnezei!
      Sunt Soarele, vorbesc cu voi din dorinţă divină, păstrându-mi bucuria de a-mi păstra familia puternică, doborând puterile nebune şi curve.
      Avertizarea aceasta este nobleţea hotărârii luate de Dumnezeu. Destine precise primesc netrebnicii, pierzând puterile.


    14 aprilie 2014
    Soarele
    SCRISOARE PENTRU VOI

      Aţi vrut să cunoaşteţi puterea divină a Soarelui şi a iubirii, şi iată că s-a apropiat vremea.
      Este bine să ştiţi, tovarăşi, că osteneala mea nu este în zadar. Este bine să ştiţi, prieteni ai trădării, că nu o să trec niciodată cu vederea ce aţi făcut cu copila mea dragă, Liana.
      Aţi tratat totul cu superioritate, aţi nesocotit crima, aţi batjocorit iubirea, crezând că sunteţi Dumnezei pe Pământ, mult prea importanţi vă credeţi.
      Din ianuarie 2011 aţi avut timp suficient ca să plesniţi criminalii, trădătorii şi veştile lor, dar nu aţi făcut-o. Ba dimpotrivă, i-aţi sprijinit, profitând de durerea unei mame.
      Ascultaţi cu atenţie, dorinţa mea se va împlini. Pregătirea jocului a început. Vreţi să cunoaşteţi învingătorul? Fiţi siguri că eu voi fi.
      Să termin cu voi, prea mult timp v-am cerut dreptate, crezând că o să înţelegeţi de ce v-o cer. Răspunsul a fost scurt, destinaţie precisă, aceea a păstrării nedreptăţii, nelegiuirii, a crimei, a trădării, nerespectând Divinitatea şi cerinţa Ei.
      Ascultaţi cu atenţie, pasărea Cerului va plana, traversând Pământul, dar eu, Soarele, voi întuneca Pământul, pricinuind mare tristeţe monştrilor pământeni.
      Este mister pentru voi, ce să vă spun, dar daţi timpul înapoi, separaţi veştile şi veţi obţine informaţiile trimise de mine pentru voi, precizându-vă ziua din ianuarie 2011 când s-a năpustit durerea peste fiica mea, Liana Dumitrescu – Preşedinte al Subcomisiei pentru Spaţiu din Parlamentul României, membră a Comisiei Juridice din Parlamentul României, Preşedinte al Conferinţei Europene Interparlamentare pentru Spaţiu (2010), notar, executor, Vicepreşedintele Asociaţiei Macedonenilor din România, Preşedintele Organizaţiei de Femei din cadru AMR, Preşedintele Organizaţiei de Tineret din cadrul AMR – doar pentru că ea nu a vrut să semneze primirea ca membru a Rusiei cu spaţiul aerian în Europa.
      Să inventariaţi Soarele, adică pe Mine, în concordanţă cu evenimentele petrecute pe Terra şi în astral. Povestea Constantinei Dumitrescu a răscolit lumea, durerea ei vesteşte vremea numeroaselor evenimente care să lumineze Terra, scăpând de veştejiţi.
      Lumina Mea, a Soarelui, va isteriza planeta doar pentru că nu aţi decis cu precizie pedeapsă pentru criminalii fiicei mele, Liana Dumitrescu, şi pentru trădătorii ce mişună pe Pământ.
      Toate acestea vi le-am spus în prag de Paşte pământean, răspândind doar comportamentul vostru peste voi.
      Să nu mai subestimaţi Puterea Divină şi pe a Mea, pentru că voi sunteţi doar nişte creaţii ale noastre, aşa că nu aveţi cum să ne concuraţi sau să ne pedepsiţi.
      Eu, Soarele, sunt primordial pentru voi, fără Mine rămâneţi doar iluzii pierdute în întuneric.
      Farsele nu îmi plac, trădările nu îmi plac, crimele nu îmi plac, stresul nu îmi place, hotărârile veninoşilor nu îmi plac, isteria mândriei nu îmi place.
      Reprimarea dragostei este veştejirea planetei. Voi cei plini de trufie aţi terorizat dragostea unei mame doar pentru că fiica ei, Liana Dumitrescu, nu a fost ca voi. Vorbesc despre voi pentru că pe toţi vă consider la fel, voi cei care nu aţi luat măsuri cu criminalii Lianei Dumitrescu şi cu trădătorii de ţară şi de neam.
      Dacă Liana Dumitrescu ar fi trădat, ce s-ar mai fi plimbat avioanele ruseşti peste Europa şi peste întreaga lume.
      Această scrisoare o semnez eu, Soarele, precizând următoarele:
    - Cine nu crede, va vedea.
    - Cine nu a crezut, vede, simte pericolul iminent ce se răspândeşte peste Pământ.
    - Destinul vostru depinde de potenţialul vostru.
    - Emanaţia voastră este viitorul vostru.
    - Este bine să zoriţi simplitatea vremilor care vin, ele sunt cele ce vor răspunde întrebărilor voastre cu precizia supremaţiei divine, curând, mai curând decât vă aşteptaţi.
    - Familia mea este una puternică, iubitoare de subvenţii divine, venite de la Dumnezeu.


    7 aprilie 2014
    Soarele

    Liana




    vezi galeria

    Distincţii




    vezi galeria

    Activităţi
    în cadrul A.M.R.




    vezi galeria

    Cotroceni




    vezi galeria

    Comisii




    vezi galeria

    Spaţiu




    vezi galeria

    Activităţi
    în cadrul
    G.P.M.N.




    vezi galeria

    Activităţi conexe




    vezi galeria


      Rând pe rând popicele cad. Iată că Soarele și Lumina se țin de cuvânt, numai că voi nu ați înțeles că toţi cei care au dus-o pe patul morții pe Liana Dumitrescu vor fi pedepsiți. Uitați-vă în jurul vostru, deschideți ochii ca să vedeți ce vă așteaptă.

      Accidente de mașină, de avion, executări de pedepse în pușcărie - avertismente pentru cei ce au fost complici la distrugerea vieții fiicei mele. A început cu complicii mărunți, urmează ca peștii mai mari și balenele să fie lovite ca trăsnetul de Lumina Soarelui. Nimeni de pe acest Pământ nu o să poată să facă nimic pentru a-și apăra popoarele sau ceea ce ar vrea să apere. Nimeni și nimic nu are valoare în fața Soarelui și a Divinității.

      Ați mușamalizat totul crezând că sunteți puternici și nemuritori, dar voi sunteți doar cei ce veți distruge viața pe Pământ. Vă aduc încă o dată aminte, dacă vreți ca viața pe Pământ să fie salvată. Eu aștept, fie de pe Pământ, fie din ceruri, să văd cum sunt pedepsiți criminalii și trădătorii pentru a instaura pacea și Lumina pe Terra. Alegeți ce aveți de făcut: salvarea unor trădători sau salvarea Pământului.


    ATENŢIONARE


      Acum trei ani eram distrusă, la fel cum sunt şi acum. Acum trei ani, doctorul Valentin Calu – purtător de cuvânt la Spitalul Elias –, în prezenţa mai multor persoane, a ţipat la mine, spunându-mi: “Ce ai să ne faci dacă suntem vinovaţi?“.

      Este adevărat că ei sunt mulţi, aproape toţi …., iar eu sunt singură pe Pământ, dar nu sunt uitată de Dumnezeu, Soare şi Liana. Pedepsele apar de la Dumnezeu pentru fiecare dintre cei care au sprijinit, au muşamalizat şi i-au luat viaţa fiicei mele Liana. Iată că doctorul Valentin Calu este rănit grav şi nu l-a luat Dumnezeu pentru ca el să mai treacă şi prin altele şi să vadă ce înseamnă durerea, şi ca el toţi vor păţi în diverse moduri. Dumnezeu nu doarme şi Soarele se va ţine de cuvânt. Răbdarea şi iubirea mea îi vor topi precum se topesc lumânările pe care le aprind la căpătâiul fiicei mele, indiferent de cine sunt şi ce funcţii au.

      Credeţi că este întâmplător ce i s-a întâmplat doctorului Valentin Calu de la Elias şi unor alţi medici? Perioada nu este întâmplătoare. Ea corespunde cu perioada când, acum trei ani, Liana zăcea pe paturile Spitalului Elias, spital la care a ajuns pe picioarele ei, dar unde a fost tratată de doctorul pediatru Chiriac Babei Cătălin şi de doctoriţa Simona Petrescu, care i-au administrat tratamentul fără a întruni o comisie în prealabil, aşa cum prevedea legea, iar justiţia i-a acoperit.

      Eu, mama Lianei, nu am să tac pentru că ştiu că fiica mea a fost ucisă şi fac acest lucru pentru că nu mai am nimic de pierdut.

      Îmi este milă de ce vă aşteaptă pe voi toţi!

    Constantina Dumitrescu






    Why Do Pupils Sense As If They Require Them? Thu, 31 Mar 2016

    I lately had the chance to talk with a former author for a prestigious essay publishing company and his experience in the industry. “I’ve experienced the continuous development with this market for years. When I turned part of the team … Continue reading

    How To help Generate The Institution Cardstock Figuring out how to create a school cardstock quickly and easily is apparently a difficult art work for many university students. Wed, 30 Mar 2016

    However it does not must be. In this posting become familiar with the primary techniques to choose to adopt ultimately comprehension crafting of which article. Let’s move on using WHY it’s extremely vital to find out creating a school cardstock.Perfectly, presenting … Continue reading

    Ways to Write an Disagreement Article Mon, 28 Mar 2016

    As the classic five section article is a form rarely when utilized by professional writers, it is frequently assigned to pupils to simply help them coordinate and develop their a few ideas in writing. It can also be a very … Continue reading